Camera Deputaților a respins autonomia Ținutului Secuiesc

Camera Deputaților a respins autonomia Ținutului Secuiesc
Publicat: 11/04/2018, 12:32
Actualizat: 25/03/2019, 21:49

Potrivit raportului Comisiei pentru administrației publică din Camera Deputaților, „inițiativa legislativă vizează, practic, crearea unei entități statale distincte, paralelă cu statul național unitar român”.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare autonomizarea județelor Covasna, Harghita și a unei părți din județul Mureș și constituirea lor ca regiune autonomă, cu personalitate juridică, în cadrul statului român.

„Sunt redate limitele teritoriului care ar urma să devină Ținutul Secuiesc, pentru care este prevăzută și o organizare administrativă proprie, cu autorități publice și instituții proprii la toate nivelurile, conferirea unor competențe specifice, folosirea limbii maghiare ca limbă oficială a Ținutului Secuiesc și a simbolurilor națiunii maghiare. Se propune ca autonomia regională să fie exercitată de Consiliul de Autoadministrare, autoritate publică regională aleasă prin vot universal, egal, direct secret și liber exprimat, precum și de Comisia de Autoadministrare desemnată de aceasta. Ca autorități ale Ținutului Secuiesc sunt definite: autoritățile regiunii autonome (Consiliul de Autoadministrare, Comisia de Autoadministrare, Președintele Ținutului Secuiesc), autoritățile scaunelor (Consiliul Scaunal, Comisia Scaunală, Președintele Scaunului) și autoritățile locale (Consiliul Comunal, Consiliul Orășenesc, Consiliul Municipal și Primarul)”, se arată în raportul Comisiei pentru administrație publică.

„Secuii au luptat pentru apărarea creștinismului de partea lui Mihai Viteazul și Ștefan cel Mare. Acele persoane și instituții care susțin că ținutul secuiesc nu există, sunt conduse din umbră sau sunt conduse de ură față de maghiari și secui. Acestor persoane și instituții le transmit să pună mâna pe carte și să învețe istoria proprie. Comunitatea maghiară din România nu cere decât ceea ce li se cuvinetuturor națiunilor europene. Europa sprijină autonomia, este cel mai important mesaj de comunitatea europeană după evenimentele din Catalonia. Nu dorim modificarea granițelor, noi dorim doar autonomie teritorială a Ținutului Secuiesc în interiorul statului român”, a susținut inițiatorul propunerii legislative, deputatul UDMR Kulcsar Gyorgy.

Deputatul PNL Angelica Fodor a explicat de ce liberalii votează „este și firesc, împotriva propunerii legislative”.

„Este inadmisibil ca în anul Centenarului Marii Uniri 149 de localități din județele Harghita,Covasna și o parte din Mureș să fie propuse pentru a avea o guvernare paralelă în cadrul statului român”, a explicat Fodor.

O poziție similară a avut și liderul deputaților PSD, Daniel Suciu.

„Stimați colegi de la UDMR, aveți toate prețuirea și susținerea noastră, dar răspunsul nostru față de acest proiect este nu. Mi-aș dori ca în acest an al centenarului aceste luări de cuvânt să nu fie pătimașe și să creeze falii. PSD va vota împotriva acestui proiect”, a spus Suciu.

Fostul premier Mihai Tudose, deputat PSD, a criticat inițiativa legislativă, susținînd că „pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum, să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit”.

„Nu cred că ați reacționa foarte frumos, stimați colegi de la UDMR, dacă, începând de astăzi sau de mâine, o mulțime de colegi de-ai dumneavoastră din Parlament ar avea niște propuneri de discuție amiabilă de restrângere a unor drepturi pe care le aveți deja. Nu ne-am dori, Dumnezeule, dar să discutăm despre chestia aia amiabil, fără patimă, fiindcă pe teme de genul ăsta am ajuns să facem un referendum, să vedem dacă un copil, de 8 martie, îi ia lui maică-sa un ruj sau o spumă de bărbierit, tot așa, amiabil. E jenant ce faceți, stimați colegi”, a spus Mihai Tudose.

Deputatul UDMR Korodi Attila a spus că proiectul se referă la apropierea administrației publice de cetățean.

„Autonomia nu înseamnă secesioism, nu înseamnă un atac la integritatea României. Autonomia înseamnă mesajul unei comunității care își manifestă dorința organizării administrației publice într-un anumit fel. (…)România din păcate are anumite carențe în a răspunde cerințele comunităților minorităților. Observăm și noi și experții internaționali că există o serie de tratate internționale ratificate de România ale căror prevederi nu sunt puse în practic sau sunt numai parțial implementate. Observăm totodată, împreună cu organismele internaționale, că din momentul aderării la UE, România nu a mai făcut progrese vizibile în ceea ce privește respectarea drepturilor minorităților naționale”, a afirmat Korodi Attila.

Supus la vot, proiectul de lege a fost respins cu 218 voturi împotriva inițiativei și 20 de voturi „pentru”.

Camera Deputaților a fost primă cameră sesizată, for decizional fiind Senatul.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Elena Lasconi, prima reacție după ce a intrat în cel de-al doilea tur al alegerilor...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Rezultate parţiale. Elena Lasconi, 19,17% - Marcel Ciolacu 19,15%. Aproape...
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă...
Pericolul din vacanța la cabană. Mulți turiști își riscă sănătatea și chiar viața
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
”The Apprentice”, filmul care dezvăluie latura controversată a lui Donald Trump, respins de actorii de...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Postul are efecte semnificative în creierul uman, a descoperit un studiu